Spune-mi cum te semnezi ca să-ţi spun cine eşti

Kaweco, Stilouri Germane
08/06/2015
5 idei care te ajută să găseşti ghiozdanul perfect
24/08/2015

Felul în care scrii dezvăluie anumite caracteristici despre personalitatea ta, care prin studiu grafologic pot fi interpretate în amănunt de către specialişti. Este analizată dimensiunea şi forma scrisului, direcţia şi înclinaţia, dar şi presiunea cu care scriem. Chiar dacă instrumentul de scris folosit are o anumită influenţă asupra liniei caligrafice, stilul scrierii are o identitate unică pentru orice persoană.

Specialiştii grafologi spun că semnătura fiecăruia reprezintă, în schimb, felul în care vrem să ne prezentăm celorlalţi, un fel de „selfie” studiat al caligrafiei. În timp ce scrisul poate fi influenţat de educaţia timpurie şi nu numai, semnăturile personale sunt de cele mai multe ori rezultatul unui exerciţiu de imagine. Stilul de viaţă şi traseul profesional au şi ele o importanţă majoră.

Potrivit unui articol publicat de Daily Mail, există o strânsă legătură între semnătură şi personalitate. Au fost analizate semnături celebre, precum cea a lui Mark Zuckerberg, Bill Gates sau Steve Jobs şi a fost studiat modul în care se reflectă în semnătură caracterul personal.

Semnătura lui Mark Zuckerberg sugerează că autorul preţuieşte viaţa privată şi are multă încredere în forţele proprii – literele mari folosite spun multe despre despre aceasta.Semnatura Mark Zuckerberg

Steve Jobs semnează într-un stil incisiv, care îi trădează firea nerăbdătoare şi ambiţia cu care privea spre viitor.

Semnatura Steve Jobs

Bill Gates are o personalitate deschisă, echilibrată, chiar modestă, după cum transpare din semnătură, încrederea în sine fiind subliniată de literele mari folosite.

Semnatura Bill Gates

Dacă vrei să-ţi interpretezi propria semnătură, trebuie să ţii cont de câteva elemente esenţiale. Un scris mai greu de descifrat poate însemna o minte agilă şi o semnătură foarte clară aparţine unei persoane deschisă şi directă. O linie care subliniază semnătura trădează faptul că respectul de sine nu este punctul forte, iar literele stilizate pot aparţine unei persoane creative, care vrea să iasă în evidenţă. Semnătura ce este înclinată în sus denotă o persoană ambiţioasă şi optimistă, iar semnătura înclinată în jos înseamnă că persoana respectivă este precaută şi are o privire destul de pesimista asupra vieţii.

Dacă vrei să îţi exersezi semnătura sau pur şi simplu preţuieşti stilul tău caligrafic, îţi recomandăm instrumentele din gama DeScris, care cuprinde mărci de prestigiu precum Faber-Castell, Parker, Lamy, Kaweco sau Waterman. Calitatea recunoscută a acestora garantează o experienţă deosebită a scrisului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *